Gata, a venit timpul semifinalelor Cupei Mondiale de rugby din Japonia, sambata, de la ora 11,00, pe TVR si TVR HD, ca si duminica, pe aceleasi posturi, urmand sa ne rasfatam cu Anglia-Noua Zeelanda si, respectiv, Tara Galilor-Africa de Sud, adica singurele detinatoare ale trofeului din istoria CM.

Nu cred ca are rost sa-mi dau eu cu parerea, sa va stirbesc ceva din bucuria de a vedea meciurile, fara tocatul la cap cu date, cifre si statistici, astfel ca ma voi rezuma, la prima semifinala, cea de maine, cu doar cateva cifre, echipele anuntate, precum si povestea, pe scurt, a uneia dintre cele mai spectaculoase secvente ale oricarui meci disputat de rugbystii englezi, celebrul cor “Swing Low, Sweet Chariot”.

In compensatie am ilustrat aceasta postare cu All Blacks gata de a intra in celebra lor “declaratie razboinica”, haka.

* Asadar, Noua Zeelanda (tripla campioana mondiala) si Anglia (singura selectionata din Emisfera Nordica posesoare a trofeului William Ellis) s-au intalnit de 41 de ori, cu All Blacks invingatori de 33 de ori, englezii, de 7, un meci terminandu-se la egalitate. Ultima oara, cele doua echipe s-au intalnit in noiembrie anul trecut, la Londra, pe Twickenham, oaspetii castigand la limita, cu 16-15.

* Din echipele pe care le veti vedea sambata, la Yokohama, cativa jucatori implinesc numere rotunde de selectii: Codie Taylor – 50, Brodie Retallik – 80, Scott Barrett – 35, iar Nepo Laulala – 25. De altfel, cand va voi insira echipele si rezervele veti vedea si numarul selectiilor pentru fiecare.

* De la Noua Zeelanda avem si doi jucatori care sunt marcati aparte de aceasta confruntare cu Anglia: fundasul Sam Cane a debutat in primul lui Test impotriva Angliei (acum are 67 de selectii), iar Kieran Read va fi capitan al echipei All Blacks pentru a 51-a oara, egaland recordul detinut de Sean Fitzpatrick, care a condus trupa intre 1992 si 1997.

* Iata si echipele ce vor fi aliniate sambata:
NOUA ZEELANDA:
1. Joe Moody (44)
2. Codie Taylor (49)
3. Nepo Laulala (24)
4. Brodie Retallick (79)
5. Samuel Whitelock (116)
6. Scott Barrett (34)
7. Ardie Savea (43)
8. Kieran Read – captain (125)
9. Aaron Smith (90)
10. Richie Mo’unga (15)
11. George Bridge (8)
12. Anton Lienert-Brown (41)
13. Jack Goodhue (12)
14. Sevu Reece (6)
15. Beauden Barrett (81)

Rezerve
16. Dane Coles (67)
17. Ofa Tuungafasi (34)
18. Angus Ta’avao (12)
19. Patrick Tuipulotu (28)
20. Sam Cane (66)
21. T J Perenara (63)
22. Sonny Bill Williams (56)
23. Jordie Barrett (15)

ANGLIA:
15 Elliot Daly (Saracens, 37 caps)
14 Anthony Watson (Bath Rugby, 40 caps)
13 Manu Tuilagi (Leicester Tigers, 38 caps)
12 Owen Farrell (Saracens, 77 caps) C
11 Jonny May (Leicester Tigers, 50 caps)
10 George Ford (Leicester Tigers, 63 caps)
9 Ben Youngs (Leicester Tigers, 93 caps)

1 Mako Vunipola (Saracens, 56 caps)
2 Jamie George (Saracens, 43 caps)
3 Kyle Sinckler (Harlequins, 29 caps)
4 Maro Itoje (Saracens, 32 caps)
5 Courtney Lawes (Northampton Saints, 79 caps)
6 Tom Curry (Sale Sharks, 17 caps)
7 Sam Underhill (Bath Rugby, 13 caps)
8 Billy Vunipola (Saracens, 49 caps)
Finishers

16 Luke Cowan-Dickie (Exeter Chiefs, 19 caps)
17 Joe Marler (Harlequins, 66 caps)
18 Dan Cole (Leicester Tigers, 93 caps)
19 George Kruis (Saracens, 39 caps)
20 Mark Wilson (Sale Sharks 16 caps)
21 Willi Heinz (Gloucester Rugby, 8 caps)
22 Henry Slade (Exeter Chiefs, 25 caps)
23 Jonathan Joseph (Bath Rugby, 45 caps)

* Si acum despre “Swing Low, Sweet Chariot”, celebra cantare a suporterilor englezi, text pe care l-am preluat tot de pe acest blog, scris acum vreo 4 ani, cred:

“Celebru, de acum, imensul cor care insufla dorinta de victorie, sau macar asta intentioneaza suporterii, rugbystilor englezi, Swing Low, Sweet Chariot, care, cred, ar putea fi tradusa “Leagana-ma agale, scumpa caleasca”, a aparut si a devenit imnul echipei nationale de rugby a Angliei in 1988. A fost impusa de un grup de baieti, de la Scoala benedictina Douai, unde, prin traditie, se intona “Swing Low, Sweet Chariot”.

Selectionata engleza venea dupa o serie exasperanta de infrangeri, 15 in ultimele 23 meciuri disputate in Turneul celor 5 natiuni. Iar pe Twickenham suporterii vazusera un singur eseu al jucatorilor lor in ultimii 2 ani. Se disputa partida cu Irlanda, tot pe templul londonez al rugbyului, iar irlandezii conduceau la pauza cu 3-0.

Imediat dupa reluarea jocului, elevii scolii confesionale amintite au inceput sa intoneze cantecul lor, “Swing low, sweet chariot”, si, coincidenta sau nu, englezii au marcat primul eseu al meciului. Pana la sfarsitul partidei, insotiti de gospelul benedictinilor, preluat de intreaga tribuna chiar de la a doua incercare, marcata de Chris Oti, englezii au reusit 6 eseuri, castigand in cele din urma cu 33-3.

De aici pana la preluarea ca imn a acestui negro spiritual song pentru echipa nationala de rugby nu a mai fost nicio opreliste. Iar povestea cantecului a aparut rapid. Este vorba de un cantec specific sclavilor negri americani, iar autorul a fost gasit in persoana lui Wallis Willis, un sclav eliberat, din teritoriul indian devenit in zilele noastre Choctaw County, din apropiere de resedinta comitatului Hugo, Oklahoma. Realizarea cantecului prezentata de legenda drept o revelatie de natura religioasa, a fost datata 1862, inspiratia fiind Red River.

Sclavul eliberat a vazut in curgerea molcoma a “Raului Rosu” imaginea idilica a Iordanului, ceea ce i-a revelat pilda biblica a profetului Ilie, dus la cer de un car imparatesc.

Intrat in folclorul sclavilor negri, cantecul a capatat o mare popularitate in anii 60 ai secolului trecut, in plina campanie pentru drepturile civile, fiind impus si facut celebru de Joan Baez, in timpul legendarului Festival de la Woodstock, din 1969. Iar consacrarea deplina apare in 1975, cand Eric Clapton il introduce in albumul sau “There’s One in Every Crowd”, dupa care, in mai acelasi an, il imprima pe un single.

Din 2002 este oficializat la nivel central, fiind una dintre cele 50 de piese muzicale din acel an incluse de Biblioteca Congresului SUA in Registrul national al inregistrarilor, iar popularitatea i-a adus consacrarea, dupa ce a fost inclus pe Lista cantecelor secolului, alcatuita de Association of America si de National Andowment for the Arts. Din 2011 este si imn oficial al statului Oklahoma, dupa ce, in cadrul unei ceremonii din cadrul Oklahoma Cowboy Hall of Fame, guvernatorul Mary Fallin a semnat legea, pe 5 mai 2011.

Dincolo de poveste si chiar de legenda, Swing low, sweet chariot a devenit o emblema a rugby-ului, pentru ca exprima una dintre cele mai frapante evidente ale acestui sport: “razboiul” total, fara menajamente, este doar in teren; noi, in tribune, am venit sa ne bucuram senini, in leganarea dulce a iluziilor, intr-o stare de deplina impacare, de uniune.”