* Raliul-raid Dakar schimba din nou locatia, continentul chiar, dupa Africa, de unde si-a luat si numele initial, in 1978, cu start la Paris, America de Sud (10 editii), ajungand in 2020 in Asia, mai precis in Arabia Saudita, unde se va desfasura in perioada 5-17 ianuarie.

In pofida schimbarilor, competitia, o veritabila proba de foc pentru organizatori, care asigura o infrastructura zilnica de dimensiunile unui orasel de 30.000 de locuitori, o intreprindere fantastica, de aceea si greu de mentinut, numarul vehiculelor, ca si al concuretilor, este in crestere, la 351 si, respectiv 557, mai mult cu 5 % decat anul trecut.

Startul in cei 7.856 km ai traseului, dintre care 5.097 km de speciale, se va da de pe malul Marii Rosii, de la Yeda, iar prima parte va strabate pe drumuri de pamant, albii de rauri si prin defilee, dupa care urmeaza nisipul si dunele, proba-probelor.
Iată programul etapelor:
Etapa 1 (5 ianuarie): Yeda – Al Wajh, 752 km (319 km proba speciala-PS)
Etapa a 2-a (6 ianuarie): Al Wajh – Neom, 401 km (367 km – PS)
Etapa a 3-a (7 ianuarie): Neom – Neom, 489 km (404 km – PS)
Etapa a 4-a (8 ianuarie): Neom – Al Ula, 676 km (453 km – PS)
Etapa a 5-a (9 ianuarie): Al Ula – Ha’il, 563 km (353 km – PS)
Etapa a 6-a (10 ianuarie): Ha’il – Riyadh, 830 km (478 km- PS)
11 ianuarie: zi de pauză;
Etapa a 7-a (12 ianuarie): Riyadh – Wadi al-Dawasir, 741 km (546 km – PS)
Etapa a 8-a (13 ianuarie): Wadi al-Dawasir – Wadi al-Dawasir, 713 km (474 km – PS)
Etapa 9-a (14 ianuarie): Wadi al-Dawasir – Haradh, 891 km (415 – PS)
Etapa a 10-a (15 ianuarie): Haradh – Shubaytah, 608 km (534 – PS)
Etapa a 11-a (16 ianuarie): Shubaytah – Haradh, 744 km (379 – PS)
Etapa a 12-a 917 ianuarie): Haradh – Riyadh, 447 km (374 km – PS)

* Marea afacere numita Davis Cup Finals, turneu cu 18 echipe, lansata anul acesta la Madrid, de o companie prezidata de fotbalistul catalan Pique, anuntata ca o bomba financiara, nu pare, la prima vedere, chiar atat de atractiva, daca ne gandim ca jucatorii, in marea lor majoritate, s-au ales cam cu premii care se obtin in turnee individuale medii cam din sferturi, cel mult.

* Ceea ce pare o gura de oxigen apartine federatiilor nationale, care participa la impartirea bonusurilor, cei mai multi bani fiind luati de castigatoarea trofeului, Spania, cu un total de 3.160.000 euro, care merg la jucatori si la federatie, respectiv 2.100.000-1.060.000 euro.

Canada, finalista, pleaca avand un cec total de 2. 225.000 euro (1,5 milioane-725.000 euro), iar semifinalistele, Marea Britanie si Rusia – cate 1,3 milioane. Pentru sfertfinaliste (Australia, Serbia, Argentina, Germania) “pretul” este de 1,1 milioane in total, iar echipele care au ramas in grupe (Croaţia, detinatoarea trofeului, Italia, SUA, Belgia, Columbia, Chile, Franta, finalista 2018, Japonia, Kazahstan si Olanda) s-au ales cu cate 515.000 (256.000 pentru toti jucatorii, restul pentru federatiile tarilor respective).

* Asadar, nu despre bani este vorba (Roger Federer a luat sambata la un demonstrativ in Mexic cu Alexander Zverev 10 milioane de euro…), ci de faptul ca s-a incalcat o traditie veche de 120 de ani…

Veti spune ca nu am idei multe, ci doar fixe, ca sunt conservator, dar ma uit la Wimbledon, la Roland Garros, la centenare de istorie si parca am o strangere de inima!

* PROGRAMUL TV, 26.11.2019:
15:00 Fotbal, UEFA Youth League Juventus – Atletico Madrid Digi 2, Telekom 2, Look Sport
17:00 Fotbal, Liga 2 Mioveni – Turris Turnu Măgurele Digi 1, Telekom 1, Look Plus
17:00 Fotbal, UEFA Youth League Real Madrid – PSG Digi 2, Telekom 2, Look Sport
19:55 Fotbal, Liga Campionilor Galatasaray – Club Brugge Digi 1, Telekom 1, Look Sport
19:55 Fotbal, Liga Campionilor Lokomotiv Moscova – Leverkusen Digi 2, Telekom 2, Look Plus
22:00 Fotbal, Liga Campionilor Real Madrid – PSG Digi 1, Telekom 1, Look Plus
22:00 Fotbal, Liga Campionilor Juventus – Atletico Madrid
Digi 2, Telekom 2, Look Sport
22:00 Fotbal, Liga Campionilor Manchester City – Șahtior Donețk Digi 3, Telekom 3, Look Sport 3
22:00 Fotbal, Liga Campionilor Tottenham – Olympiakos Digi 4, Telekom 4, Look Sport 2