Vad ca se discuta la greu despre sansele noastre la Jocurile Olimpice de la Tokio-2020, cu pronosticuri, cand optimiste pana la zambet, cand pesimiste pana la lacrimi, dar eu as porni in orice analiza serioasa de la cifrele seci ale statisticilor: la Campionatele mondiale de seniori (pentru ca ne aflam deja in anul 2020, tineretul, juniorii sunt pentru 2024, 2028…) statistica data chiar de MTS spune clar, la o citire atenta: 4 medalii mari si late, 2 argint si 2 de bronz, niciun titlu suprem, primul an preolimpic cu asemenea “productie” secetoasa!

Ma rog, in statistica publicata de MTS figureaza si o medalie de bronz la ciclism, fara precizari, dar aici este vorba de paraciclism, adunam pere cu mere, in stilul clasic al ciclismului romanesc care, in moarte clinica, da ruj si fond de ten pe orice. Noi vorbim de Jocurile Olimpice, cele Paralimpice sunt alta competitie.

Asadar, canotajul, cu 2 medalii de argint in probele olimpice, una de bronz la haltere feminin (la JO se acorda medalii doar la totalul, care, de altfel, se si cheama olimpic), precum si una de bronz la scrima. Asta e tot, de aici trebuie sa pornim discutia, dar si cu o nuanta importanta, anume faptul ca au mai rasarit ceva ghiocei la Europene, in multe sporturi acesta fiind un reper foarte important.

Cum este cazul la tir, de pilda, unde constanta rezultatelor la varf este, de asemenea, un element important, canotaj, din nou, dar si la discipline care inca nu au punctat cu locuri ocupate in loturile olimpice, pur si simplu pentru ca pentru ele nu s-au finalizat calificarile.

Asa cum este scrima, de exemplu, dar si la lupte, atletism, dar mai ales tenis, o disciplina care ne poate aduce cea mai importanta parte din bilantul nipon, prin Simona Halep, chitita, cum spun oltenii, sa se axeze pe Jocuri, unde poate juca si dublu fete, dar si dublu mixt, cu Horia Tecau, vicecampionul olimpic la dublu de la Rio fiind foarte aproape de a asigura calificarea cuplului cu Florin Mergea.

Concret, insa, in acest moment avem calificata echipa olimpica de fotbal, prin tineretul U21, cu precizarea ca la JO sunt permisi jucatori U23, plus 5 peste varsta aceasta, o revenire dupa 56 de ani in programul olimpic, culmea, tot la Tokio, 7 echipaje la canotaj, cu posibilitatea de a ajunge la 9, cu cele doua “opturi”, 2 inotatori, vreo 8 atleti, la tir, 2 gimnasti, 2 ciclisti, prin cota de tara (plutonul in proba de sosea are peste 200 de rutieri la start…), nu prin rezultate, si multe sperante, cum spuneam, din alte discipline.

Vorbim, acum, de calificari, rezultatele sunt cu totul altceva, pentru ca, desi la tineret si juniori palmaresul pare mai animat, este greu de crezut ca valorile se pot impune chiar in acest an. Mai au mult de munca. Inclusiv de ordin organizatoric, de pregatire psihologica, pentru ca la Jocurile Olimpice lucrurile sunt cu totul si cu totul deosebite fata de orice altceva, atmosfera, flash-urile orbitoare sunt foarte greu de gestionat.

Iata doar o situatie: te duci la cantina din Satul olimpic si acolo poti da, ca fotbalist, peste Mbappe, jucator de 200 milioane de dolari, sau sa impingi tava alaturi de Roger Federer. Or, proaspat aterizat cu noua disciplina, 3×3 la baschet, trebuie sa te strecori pe langa o vedeta NBA…

Chestia asta cu impinsul, democratic, sa zic asa, al tavii alaturi de un personaj venit parca din alta lume imi aduce aminte de o patanie a mentorului meu Ilie Goga la JO-1972, de la Munchen (20 marci diurna…), unde s-a trezit la coada alaturi de Jacques Goddet, proprietarul si directorul L’Equipe, director absolut, atunci, al Turului Frantei, om cu locuinta intr-un castel, cu valeti, o industrie a gazetariei. Monument, concret, pe Col du Tourmalet!

E ca si cum s-ar intalni “la un suc” Cosmin Gusa cu Rupert Murdoch, magnatul mondial al presei! Pare un lucru minor, dar si asta poate insemna participarea la JO, iar oamenii de sport de la varful olimpismului nostru trebuie sa se gandeasca la multe.

Evident, nu am facut comparatia referindu-ma la calitatea intelectuala a celor evocati, in cazul primilor doi fiind vorba de o apropiere pana la confuzie, ci la forta financiara si de mijloace din acest punct de vedere…

Pentru ca, vorba lui Tavi Bellu intr-un excelent interviu dat lui Radu Naum, la Digi sport: “La JO toti luam startul fara vreun handicap, nimeni nu ne aseaza dupa PIB sau alte criterii, fiecare este o exceptie care trebuie sa dea atunci si acolo tot ceea ce are mai bun”. Dar acest “mai bun” se construieste greu, asa ca ar trebui sa nu ne gandim numai la Tokio-2020, ci, de pe acum, la Paris-2024 s.a.m.d.

Dar asta este alta poveste, situatia dramatica a sportului nostru trebuie indreptata, concret, vizionar, cu COSR varf de lance, nu vorbita sau scrisa…..