Tamás Aján si-a pierdut functia de președinte al Federatiei Internationale de Haltere (IWF) timp de 90 de zile, in asteptarea incheierii investigatiilor privind acuzatiile de coruptie si dopaj in acest sport.

Asa cum scrie informatul site insidethegames.com, presedinta Comisiei pentru femei a IWF, Ursula Papandrea, presedinta federatiei de haltere din SUA, va prelua functia, decizia fiind luata in cadrul sedintei Consiliului executiv al federatiei, o sedinta cu scantei desfasurata la Doha, care a durat 13 ore.

Aceasta graba, pentru deschiderea unei anchete la care sa fie, in sfarsit, supus un presedinte aflat in functie de decenii, care a si pastorit o federatie cu sute, daca nu chiar mii de cazuri de dopaj, a fost determinata de documentarul realizat de televiziunea publica germana sub titlul “Secret Doping – Lord of Lifters”, difuzat inca de la inceputul acestui an, in care sunt descrise practicile corupte care au coplesit federatia internationala de ani de zile.

Postul german ARD a afirmat ca halterofili proeminenti au fost rareori supusi testelor antidoping, unii dintre ei au platit personalul care trebuia sa-i testeze, banii fiind pentru manipularea probelor de urina. Programul prezinta documente prin care demonstreaza ca au fost platiti de IWF pentru a fi trimisi catre CIO circa 5 milioane de dolari, in conturi elvetiene controlate de Tamas Ajan, secrete si, evident, necontabilizate, iar la izbucnirea scandalului, au fost transferati in conturi din Ungaria, unde au devenit “curati” .

Tamas Ajan, aflat la federatia internationala de 44 de ani, din 1976, in ultimii 24 de ani ca secretar general si apoi presedinte in ultimii 20 de ani, a negat orice infractiune. Intr-un interviu acordat presei maghiare, oficialul acum in varsta de 81 de ani a spus: „Acest film mi-a stricat complet viata si 50 de ani de munca.”

CE al IWF a precizat ca Ursula Papandrea va prezida o Comisie de Supraveghere si Integritate, pentru „identificarea, desemnarea și recomandarea expertilor independenti in domenii, inclusiv anti-dopingul si situatia financiara”. Comisia va prezenta un raport, la Congresul IWF, care fusese deja programat la Bucuresti, in perioada 11-13 martie.

In pofida contestatiilor facute pe toate canalele de Ajan, vizand in special autenticitatea documentelor care au determinat ancheta si filmul difuzat de ARD, Comitetul International Olimpic a calificat afirmatiile facute in documentar drept “foarte serioase si ingrijoratoare”. Mai ales dupa ce s-a descoperit ca fondurile din Elvetia au fost transferate in conturi bancare din Ungaria, lucru considerat o manevra de acoperire a urmelor.

Halterele mondiale, iar in ultima vreme, din pacate, in primul rand in Romania se confrunta cu zeci de probe de dopaj dupa refacerea analizelor probelor de la JO din 2008 si 2012, iar tara noastra se afla sub amenintarea suspendarii pe cel putin un an de la orice competitie internationala (inclusiv JO de la Tokio), dupa ce la Londra-2012 au fost prinsi 3 sportivi romani dopati. In aceeasi situatie s-au aflat sau se afla 16 tari, 5 din ele fiind in continuare suspendate si in acest an…

Iata conducerea Federatiei internationale de haltere, la nivelul liderilor Comitetului Executiv:
Presedinte Dr. Tamas AJAN (Ungaria)
Secretar general Mohamed JALOOD (Irak)
Prim-vicepresedinte Intarat YODBANGTOEY (Thailanda)
Vice-presedinti Ursula PAPANDREA (SUA)
Nicu VLAD (Romania)
Jose Carlos QUINONES (Peru)
Zhanat TUSSUPBEKOV (Kazahstan)
Petr KROL (Cehia)