* Cred ca discutiile privind continuarea Ligii 1 ar trebui taiate o data si o data cu o decizie clara, iar pentru a nu fi acuzat ca vorbesc fara sa ma angajez, iata si o propunere concreta: clasamentul Ligii 1 2019/2020 sa fie final, omologat astfel, cu CFR Cluj, lidera detasata, campioana si chiar fara retrogradare!

Aceasta pentru ca oricum, pe de o parte, clujenii au fost nedreptatiti prin sistemul idiot de a injumatati punctele si a sterge golaverajul la stabilirea play-off si play-out (o absurditate fara margini, lidera dupa 28 de meciuri disputate are golaveraj 2-1, iti sta mintea in loc!), apoi daca ar exista propunerea opririi, cum se vorbeste, doar dupa turul acestui turneu play-off meciul final obliga lidera din sezonul regulat sa joace in deplasare cu secunda (pentru ca, daca s-ar fi jucat si returul, ar fi jucat acasa!).

Pe de alta parte, pentru ca tot se vorbea de marirea numarului de echipe din Liga 1, la 16 (ba se vorbea de 18, astia nu stiu pe ce lume traiesc, de unde jucatori?) ar urma ca nicio formatie sa nu retrogradeze, iar primele 2 din Liga 2 (care si asa e cheala de 2 grupari, retrase, vajnicii daco-geti si pleziristii de la Snagov) ar urca pe prima scena.

Aceasta pentru ca, practic, doar la retrogradare, sa privim lucrurile in fata, mai era un interes, asa ca nimeni nu ar avea de ce sa protesteze! Iar din sezonul viitor sa se renunte la tampenia asta cu play-off si play-out, mai ales ca, fiind 16 echipe, si televiziunile ar avea mai multe meciuri de programat, ca de la ele pare sa fi venit sugestia asta cu mai multe partide, ca tot dau bani multi, daca nu e calitate macar cantitate sa fie.

Asa ca s-ar putea gasi si date pentru tururile preliminarii din cupele europene, daca tot se pare ca vor reveni in programul continental, si pentru nationala, iar Cupa se incheie in doi timpi si trei miscari. Ce ziceti?

* Observ ca, in lipsa de subiecte, televiziunile noastre “de stiri” au inceput sa faca grupaje sportive, numai ca vad cu durere ca se cam iau dupa schema cea mai tampita posibil la asemenea rubrici, cea a pafaristilor de la PROTv. Unde, dincolo de chilotareala si asa-zise sporturi extreme (se da unul cu plansa de la 10 m inaltime, de-astea), baga la greu si pafarismele in ce priveste disciplinele sportive.

Adica se confunda MMA cu boxul, karatele cu aikido, dar si vesnica incurcatura a sporturilor de apa, confundand kaiac-canoe cu canotajul. Ca reper, copiii durerii, in ce priveste Romania: la kaiac-canoe avem calificati la JO-2020 (dupa ce la Rio am fost suspendati) doar o barca de 2 baieti (canoe-2 1.000 m), iar la canotaj – 18 sportivi, cel putin, cu perspectiva altor vreo 20!

Asa ca daca primii se pot pregati mai lejer, ca tot nu au competitii acum, canotorii si canotoarele sunt la munca din greu, ca ei se afla printre marile sperante romanesti la medalii olimpice.

Dar nu ar fi mai bine sa va lasati voi, amatorilor, de rubrici de glumite si gagicute, amestecate cu sportul serios? Ca vad si ca Realitatea TV, de pilda, a luat modelul, cu niste imagini ciordite de pe vloguri…

* Iata ce inseamna forta financiara solida: clubul de fotbal Manchester United a anuntat ca va continua sa-i plateasca cu salariile intregi pe toti cei 1.000 de angajati (da, da, atatia au!), chiar daca activitatea este oprita in Marea Britanie pana la sfarsitul lunii aprilie. Cifra pentru angajati se ridica, cu totul, la 1 milion de lire sterline pe luna.

De fotbalisti nu se spune nimic. Si stiti de ce? Pentru ca nu se gandeste nimeni la nerespectarea contractelor civile, mai ales ca e caz clar de forta majora, ca vorbetii de pe la noi, care in fiecare zi anunta ba ca taie, ba ca dau afara, ba ca desfiinteaza, doar sa se vada la televizor si pe site-uri, ca in ziare nu prea mai au unde!