In cele din urma, decizia sugerata, ceruta, chiar dorita de multi, amanarea JO-2020 de la Tokio, care vor avea loc in 2021, a fost luata, fiind anuntata de primul ministru nipon si de presedintele CIO, Shinzo Abe si Thomas Bach, dar aceasta hotarare, ca si cea privind, intre altele, amanarea Euro-2020 de fotbal, au creat un veritabil efect de domino.

Mai intai, insa, sa vedem care ar fi propunerile pentru JO-2020 disputate in… 2021. As observa din capul locului ca tocmai inghesuiala fara orice retinere a calendarului sportiv international a dus la o programare un pic cam neobisnuita, 24 iulie-9 august, in timp ce acum 56 de ani, la precedenta editie tokiota datele au fost 10-24 octombrie. Iar aceasta matrice este si acum considerata maximala – adica vara, orice discutie privind, de pilda, luna noiembrie a acestui an fiind respinsa.

O ipoteza ar fi aprilie-mai, care va fi o propunere a lui Thomas Bach catre Federatiile internationale pe discipline olimpice. Dar aceasta perioada ar intra in concurenta cu evenimente importante din SUA, unde televiziunile, NBC, de pilda, principalele finantatoare si in cazul JO, nu vor sa renunte. Au amanat NBA, tenis si altele anul acesta, dar nu vor sa o faca si in primara lui 2021.

Ipoteza iulie-august este cea mai probabila pentru organizarea JO, la aceleasi date ca si anul acesta, avand, in plus, si o logica. Ar fi pur si simplu transferate toate cheltuielile de cazare, la aceleasi preturi, iar unele facilitati de temporare (cum sunt incintele pentru gimnastica, de exemplu) ar putea fi folosite pana atunci, pentru a fi mentinute, in locuri de expoziie, in momentul in care, in cele din urma, totusi, pandemia va inceta. O problema ar fi cu Satul Olimpic, pentru ca o serie de apartamente au fost vandute deja (japonezii au actionat rapid…), dar fiecare preluare poate fi negociata cu noii proprietari.

Ei si acum venim la alte competitii, aflate in mari dificultati din cauza tuturor acestor schimbari majore. In primul rand, Universiada de vara, programata intre 8 si 19 august 2021, are si ghinionul, dupa cum vedeti si din ilustratia acestei postari, intr-o tara cu mari probleme in perceptia publica acum, China, gazda urmand sa fie orasul Chengdou, aflat in centrul tarii, cu o populatie imensa, 14 milioane de locuitori. Ar fi a 31-a editie a JMU.

Fotbalul, de asemenea, este o mare problema, in primul rand in ce priveste Europa, unde Euro-2020 a fost amanata pentru 11 iunie-11 iulie 2021, adica aproape zi pe zi cu Euro-2021 pentru tineret, U21, din Ungaria si Slovenia, dintre 8 si 24 iunie, prima editie cu 16 echipe. In acelasti timp, si Europenele de fotbal feminin sunt in aer, fiind programate anul viitor intre 7 iulie si 1 august, adica practic in acelasi timp cu turneul olimpic, care este foarte important pentru aceasta disciplina, desi UEFA ar prefera selectionatele secunde sau de tineret, ca la masculin, in Japonia…

Nu in ultimul rand, insa, principalele discipline olimpice, atletismul si inotul, vor avea mari probleme. Sebstian Coe, seful atletismului, a anuntat ca Federatia internationala de atletism vrea sa acorde prioritate Jocurilor Olimpice, astfel ca a intrat in discutii cu organizatorii CM din iulie 2021, de la Eugene (SUA), pentru a amana competitia pentru 2022.

Cupa Mondiala de inot nu ar trebui sa fie, totusi, o problema greu de rezolvat pentru FINA, care ar putea muta competitia din 2021, programata in Japonia, la Fukuoka, inaintea Jocurilor Olimpice, concurentii fiind, practic, aceeasi, iar World Cup s-ar transforma intr-un fel de turneu preolimpic.

Si judo-ul reprezentat de presedintele Marius Vizer inclina pentru JO, pentru ca Japonia este, totusi, tara de origine a acestui sport, care a debutat olimpic, sansa imensa, chiar la Tokio in 1964, iar gimnastica are sansa sa fie condusa de un nipon, Watanabe, membru al CIO din partea Japoniei, evident.

Vedeti, asadar, cate probleme trebuie luate in calcul cand se ia o asemenea decizie, iar cei care decid soarta sportului mondial se gandesc deja la un program multianual, urmand sa ia in discutie si programul pentru 2022!