Am asteptat ca de fiecare data din 1960, ca pusti iubitor de sport, apoi din 1972, ca jurnalist sportiv editia din acest an a Jocurilor Olimpice de la Tokio, care, pentru mine, ar putea fi ultimele sarbatori, ca ziarist cel putin. Nu a fost sa fie, nenorocirea numita coronavirus, parca un semn ceresc trimis noua, oamenilor, pentru a avea, in sfarsit, ragaz sa stam putin si sa vedem incotro gonim in halul asta, JO Tokio-2020 au ramas cu aceeasi denumire, dar vor fi in 2021.

In sfarsit, intr-o intelegere pe cat de deplina, intre CIO, Comitetele nationale olimpice, cele 33 de federatii internationale, precum si gazde, cu guvern si comitetul de de organizare, pe atat de rapida, lasand deoparte interesele particulare ale unei lumi doar aparent globalizate, in fapt imprastiata in interese, o lupta continua pentru bani mai ales, vom avea o amanare de un an, aproape zi pe zi, adica in loc de 24 iulie-9 august, 23 iulie-8 august.

Gigantice, greu de organizat, mobilizand mijloace incredibile (cheltuielile direct legate de JO au fost, din partea Japoniei, de peste 12 miliarde de dolari), un program infernal, cu 33 de discipline, dublu fata de 1964, dar cu acelasi numar de sportivi, ceea ce inseamna doar o aparenta dezvoltare, cu tehnologie de ultima ora, dar mai ales cu oameni devotati, disciplinati si educati, dovada ca nici pandemia nu a lovit arhipelagul nipon, desi totul a inceput in Asia (doar 0,01% din populatie pozitiva la teste, cea mai mica, de departe, din lume), JO tokiote vor fi un mare succes.

Pe de alta parte, asistam la cateva schimbari majore in simbolistica Jocurilor, care implinesc 2.800 de ani de cand Herakle si fratii sai se intreceau in Poiana sacra de la Olympia, inaugurand competitia fara egal in istoria umanitatii. In primul rand, Olimpiada, care inseamna, de fapt, intervalul de 4 ani dintre Jocuri, a ajuns la 5 ani.

Este un lucru doar aparent minor, pentru ca el inseamna, de fapt, o schimbare a unui ciclu al vietii, impus de vechii greci, Jocurile Olimpice comemorand, cum se spune si la deschiderea lor, Olimpiadele. Poate acest Tokyo-2020, emblema pentru o competitie din 2021, vor sa pastreze simbolul antic.

Apoi, unicitatea de loc, alt lucru sfant al JO, a fost indepartata, de vreme ce perioada aleasa, ca sa lase loc lacomiei celorlalte sporturi (in urma cu 56 de ani a fost in octombrie, acum in “pauza” de vara, cand in Japonia este cald), unele probe atletice urmand sa aiba loc la Sapporo, din cauza caniculei.

Dar, fara sa fiu patetic, poate ca acum, in 2021, ne vom da seama mai bine ce inseamna masura in toate, ce inseamna unitatea, asa cum spune motto-ul unei federatii sportive internationale, poate nu intamplator a “sportului mintii”, sahul: “Gens una sumus”, “Omenirea este una singura”.

In ce ma priveste, ma pregatisem serios pentru editia ce ar fi trebuit sa aiba loc in vara acestui an. Chiar scrisesem cate ceva pentru Magazinul Olimpic, excelenta noua publicatie (aflata si ea in stand-by, tipografiile sunt afectate serios) a COSR. Asa ca m-am gandit sa va ofer, in serial, cateva episoade din povestea Jocurilor de la Tokyo din urma cu peste o jumatate de secol.

Macar sa traim in atmosfera intrecerilor, in lipsa concursurilor. Mai ales ca, in ce priveste participarea sportivilor romani ne putem mandri cu acea editie… Asadar, JO-1964 (1, 2, 3 etc) poate incepe pe acest blog. Ne vedem aici!

In fine, ia sa ne gandim serios: intr-o asemenea criza mondiala la cine v-ati fi gandit imediat ca ar fi bine sa organizeze Jocurile? Eu o spun cu mana pe inima, fara ezitare si dupa un serios examen: Japonia, Tokio. Ar putea fi si acesta un semn…