* Un punct de vedere la care ar trebui sa ne gandim serios (inclusiv la sportul nostru olimpic nr. 1 in prezent, canotajul, unde avem multi tineri calificati la JO-Tokio) a impartasit atletul Rares Toader, care considera ca amanarea JO-2020 poate fi un avantaj pentru el, pentru ca ii lasa timp sa capete experienta.

“Din punctul meu de vedere, consider că s-a luat decizia cea mai bună. Sănătatea primează şi nimic nu ar trebui să fie mai presus în această perioadă. Strict personal, amânarea mă avantajează prin prisma vârstei. Până în 2021 voi avea timp să mai acumulez experienţă şi, cu o pregătire excelentă, voi putea să mă prezint în cele mai bune condiţii în faţa rivalilor de la Jocurile Olimpice de la Tokyo”, a declarat Toader pentru site-ul oficial al Federaţiei Române de Atletism.

În vârstă de 23 de ani, Toader spune că a învăţat să aibă răbdare deşi recunoaşte că îşi doreşte să reînceapă activitatea competiţională cât mai repede. “Nu m-am mai confruntat cu această situaţie până acum. Este ciudat să nu mă pot pregăti în condiţii optime. Dar am învăţat să am răbdare pentru a gestiona situaţia cât mai bine. Sper să treacă repede această stare. În primul rând îmi doresc să revenim cu toţii cât mai repede la concursuri.

România are până acum cinci atleţi calificaţi la JO de la Tokyo: Florentina Iuşco (săritura în lungime), Alina Rotaru (săritura în lungime), Claudia Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime) şi Alin Firfirică (aruncarea discului).

* Asta da performanta: Bernie Ecclestone, fostul proprietar al firmei care gireaza CM de Formula 1, a anunţat că va deveni din nou tată în această vară, cu doar trei luni înainte de împlinirea vârstei de 90 de ani, anunta, preluat aproape instantaneu de toata lumea, cotidianul german Blick.

Ecclestone este căsători din 2012 cu brazilianca Fabiana Flosi (foto), cu 48 de ani mai tânără si vreo 15 cm mai inalta decât el, care urmează să aducă pe lume copilul cuplului în luna iulie. Fericitul eveniment va avea loc în Brazilia, ţară în care cei doi s-au refugiat din cauza pandemiei de coronavirus.

“Copilul va veni pe lume în vară. Sperăm că va învăţa să joace backgammon (table) cât mai repede”, a glumit Ecclestone, chestionat de publicaţia germană. “Ca toţi părinţii, avem o singură dorinţă: ca el să ne nască sănătos şi să sperăm că nu îşi va exprima niciodată intenţia de a face ceva legat de Formula 1”, a adăugat el.

Astfel, aproape centenarul scotian ii va aduce un fratior sau o surioara pensionarei Deborah (65 ani), nascuta in prima casatorie a nabadaiosului Bernie, cu Ivy Bamford, Tamarei (35 ani) şi Petrei (31 ani), ambele din a doua sa căsătorie, cu Slavica Radic, precum şi cinci nepoţi. Observ, amuzat intrucatva, ca Bernie devine tata cam la 30 de ani… Deci, daca in octombrie implineste 90 de ani, urmatorul vlastar Ecclestone ar urma sa apara pe lume in 2050…

* Situatia, spectaculoasa, vezi bine, dar si amuzanta, imi aminteste de o replica a lui Tudor Arghezi, anecdota din istoria ascunsa a literaturii romane. Intalnindu-se cu Mihai Beniuc, peste 70 de ani, presedinte al Uniunii Scriitorilor, prin centrul capitalei, Arghezi a avut surpriza sa-l vada pe confratele poet, devenit oficial, insotit de o juna de vreo 30 de anisori. Beniuc, un tip tot scund, de vreo 1,60 m, i-a prezentat lui Arghezi insotitoarea: “Secretara mea…”. La care, cu verbul sau prompt, Arghezi l-a intrebat: “Mai secretezi, mai secretezi?”

* Pe langa mult mediatizatele amanari de meciuri intertari si faze ale Ligii campionilor si Europa League, Uniunea europeana de fotbal a luat decizii aproape nebagate in seama, dar cu multe consecinte in privinta noilor generatii de fotbalisti. Astfel, Aleksander Ceferin, presedintele UEFA, a mai anuntat si alte competitii continentale afectate de coronavirus:

– Turneul final al Campionatului european de juniori Under-17 din mai 2017 a fost anulat

– Turneul final al CE de fotbal feminin Under-19 din iulie 2020 – anulat

– Turneul final al CE de fotbal feminin Under-17, programat initial pentru mai 2020, a fost amanat, urmand sa fie reprogramat, intrucat este necesar sa fie mentinut, pentru ca aduce locuri de calificare pentru CM Under-2019

– In aceeasi situatie, adica amanare datorata calificarilor pentru CM U-20, este si turneul final al CE Under-19, care ar fi trebuit sa se dispute in iulie 2020.