Fost, timp de doua decenii, director de marketing al Comitetului International Olimpic, Michael Payne este cel mai potrivit pentru a se pronunţa în legătură cu viitorul a ceea ce numim industria sportului, venind, totuşi, şi vremea specialiştilor să fie singurii indreptăţiţi să aibă o părere bine fundamentată in legătură cu aceste subiecte cu adevărat importante, sa inceteze datul cu parerea al semidoctilor.

Iar primul lucru pe care l-a subliniat Payne intr-o reuniune a e-College a Asociaţiei Internaţionale a Presei Sportive, un fel de şcoala pentru profesie, dar şi o platformă pentru iubitorii sportului în general, a fost că vom avea transformări importante în acest domeniu, cu reverberaţii, sunt sigur, chiar asupra economiei mondiale, pentru că, totuşi, trăim într-o lume globală, iar modelele sunt cam aceleaşi pentru toate.

Întrucât subiectul este vast, iar eu unul nu am, pentru acest blog, nicio înclinaţie spre numărătoarea mărunţisurilor de fiecare zi, m-am gândit că nu ne-ar strica să mai şi invăţăm de la adevăraţii profesionişti lucruri serioase. Iar pentru că autorul acestei analize are multe de spus, am împărţit aceasta expunere în două episoade.

Primul este o scurtă istorie a marketingului sportiv, după care vom vedea ce perspective imediate vede .

CREȘTERE EXPLOZIVĂ „Practic în ultimele două decenii, am fost în fruntea activității sportive și am observat o creștere explozivă a industriei. Această creștere a fost determinată de două surse de venit: relația sportivă cu radio(tele)difzorii și apoi relația sportivă cu industria sponsorizării comerciale. Dacă te întorci până la începutul televiziunii, sportul a fost identificat ca un producător cheie de conținut, ceva pe care oamenii ar dori să-l vizioneze în direct și a adunat încă de la început unele dintre cele mai mari audiențe.

SPORT ŞI TELEVIZIUNE. „Această relație între sport și televiziune din ultimii 60 de ani a devenit dacă nu unica forță motrice, oricum cea mai importantă ca fiind singurul vehicul de conținut care este garantat să obțină cele mai mari audiențe. De ce luptă atât de mult posturile care difuzează sport pentru a obține drepturile la evenimentele sportive importante?

Încă de la începutul anilor cincizeci, când începeau transmisiile, întrebarea era „de ce a trebuit să fie plătiţi teledifuorii?” Pentru ca, la început, canalele americane chiar au boicotat Jocurile Olimpice, refuzând să le difuzeze pentru că nu voiau să stabilească precedentul de a trebui să plătească drepturile. Dacă mișcarea sportivă nu ar fi reușit să îi plătească, la început, pe radiodifuzori (un fel de “la ofertă” sau crearea de dependenţă, aş spune eu acum – n.m. LO), unde ar fi astăzi sportul fără acele miliarde de dolari financiari care provin din radiodifuziune?

SPORT ŞI SPONSORIZARE „Celalalt pilon esential este sponsorizarea. Când am preluat (M.P. – n. LO) marketingului olimpic, atunci practic aveai numele tău plasat în partea laterală a stadionului sau la vedere, pe unde se deplasa sportivul, și acesta a fost cam tot. Deci, cum aveam să facem ca aceste companii să plătească sponsorizarea, ce oferiți?

Vrei să faci reclamă la o mașină sau la un sportiv pentru că vrei expunerea la TV, însă, dacă privim din partea sponsorizării olimpice nu exista interes, intrucât nu a existat nicio expunere. În cele din urmă am reușit să facem este ca oamenii să înțeleagă valoarea asocierii cu imaginea și marca. Adică pur şi simplu că, de fapt, companiile s-ar putea conecta cu sportul construind o strategie pe platformele respective de marcă. Odată ce piața mare a început să înțeleagă cu adevărat potențialul, de acolo a luat naștere sponsorizarea. Deci este un pic de istorie și context. ” (VA URMA)