Uniunea ciclista internationala (UCI) a anuntat miercuri ca Turul Frantei, prevazut initial pentru 27 iunie-19 iulie 2020, a fost amanat pentru perioada 29 august-20 septembrie, din cauza pandemiei de coronavirus, fiind pentru prima oara dupa al doila razboi mondial cand marea cursa nu se disputa in luna iulie.

Intr-un comuniat publicat miercuri, ca urmare a unei discutii intre federatia internationala, reprezentantii plutonului profesionist si organizatorii Marii Bucle, a fost oficializata aceasta amanare, pentru 29 august-20 septembrie, decizie devenita inevitabila dupa anuntul facut luni de presedintele Emmanuel Macron, care a interzis adunarile mari de oameni “cel putin pana la mijlocul lunii iulie”, pentru a fi contracarate efectele pandemiei de coronavirus.

Christian Prudhomme (foto, evident bucuros), director al celei mai mari curse cicliste din lume, a subliniat ca este “cel mai intarziat Tur din istorie”, adaugand: “Ne-am imaginat mai intai un decalaj pana la inceputul lunii august, nu am avut nici un moment in minte ca am putea programa anul acesta in iulie, dar in urma interventiei profesorului Xavier Bigard (medicul referent al UCI) ne-am spus ca vom merge cat se poate de mult spre sfarsitul verii-toamna.

Este nevoie, obligatoriu, ca rutierii sa aiba doua luni la dispozitie pentru pregatire inainte de plecarea in Marea Bucla: o luna intreaga pentru antrenament intens (o prima iesire la pregatire imediat dupa 11 mai), apoi cateva saptamani pentru macar o cursa de referinta. Astfel ca s-a cazut de acord cu aceste date, de sambata 29 august pana duminica, 20 septembrie”.

Turul va urma in linii mari traseul prevazut initial pentru cele 3 saptamani de cursa. Cateva ajustari ar putea interveni pana atunci, dar orasele-cap de etapa vor ramane aceleasi: asa cum a fost stabilit, Turul va avea Marele Start de la Nisa, pe 29 august, iar etapa-regina va fi pe Col de la Loze, pe 16 septembrie, in timp ce contratimpul decisiv intre Lure si La Plache des Belles Filles va fi, cum a fost prevazut, la trei zile dupa aceea, adica pe 19 septembrie, dupa noul program.

Organizata, in mod exceptional, adica in perioada din afara vacantelor scolare, cursa urmeaza sa atraga poate mai putina lume. “Dar nu va fi decat ceva trecator, iar audientele tele vor fi tot mari: nu am nicio indoiala legat de revenirea investitorilor in acest Tur”, a spus Marc Madiot, manager al formatiei Groupama-FDJ si director al Ligii nationale de ciclism din Franta.

Pe de alta parte, au si inceput intrebarile, unele cred ca premature, daca nu chiar inutile. Totusi, sa le reproduc, cat de cat: criza sanitara mondiala va permite tuturor campionilor, intre care si detinatorul trofeului, columbianul Egan Bernal, sa fie la start la sfarsitul lunii august? Prudhomme spera ca da, mai ales ca imediat, intre 20 si 27 septembrie, sunt programate Campionatele Mondiale (Elita, in ultimele zile, ca de obicei), pe un circuit foarte dur, cel mai dificil din ultimii 20 de ani, va constitui un motiv de entuziasm, in special dupa o pauza atat de lunga.

Apoi, s-ar putea ca si Criterium du Dauphine, cursa de pregatire pentru Le Tour, din 31 mai-7 iunie initial, se se desfasoare in august, din toate previziunile, discutii in acest sens fiind in curs.

In schimb, La Vuelta, care trebuia sa plece de pe 14 august de la Utrecht, va fi amanata, in partea a doua a sezonului, care va deveni extrem de dens, iar Il Giro si  Monumentele deja amanate (Milan-San Remo, Turul Flandrei, Paris-Roubaix si Liège-Bastogne-Liège) vor fi nevoite sa-si gaseasca date noi in calendar. Vom avea, iata, o toamna de foc pe sosele!!!

PS. Sa nu uitam ca primul oficial care a vorbit de disputarea Turului Frantei ca de un lucru de la sine inteles, excluzand orice anulare (doar o catastrofa umanitara ar putea impiedica disputarea) a fost Roxana Maracineanu, ministrul tineretului si sportului din Franta! Puteti gasi aici textul cu increderea fostei campioane de inot de origine romana, inca pe 28 martie