In plina dezvoltare, cand economia duduia sub conducerea luminata a PSD, aliata cu ALDE, adica avand cam 54 la suta sprijin in Parlament, trebuie, si-a zis la sfarsitul anului 2017 guvernul PSD condus cu alonja de Mihai Tudose, din Braila, patria barbutului, sa mai faca totusi o magarie, botezata economie la buget!

Si a dat o Ordonanta de Urgenta, cu numarul 90/2017, prin care s-a modificat articolul 64 din Legea educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, cel prin care se instituie renta viagera pentru marii campioni sportivi ai acestei tari, alesi pe criterii extrem de selective, dovada ca toti beneficiarii sunt 516 in acest moment, dintre care 142 sunt la cele mai mici sume posibile, adica 1,5 salarii medii pe economie (3.493 lei).

Pentru a vedea ticalosia pe care a statuat-o guvernul PSD-ALDE Tudose, zis si “merge Braila” sau mai degraba “parandarat”, ca a jucat barbut cu fala acestei tari, iata ce prevede articolul 12 din OUG 90/2017, precum si art. 64 din Legea 69/2000.

Art. 12:
(3) În anul 2018, rentele viagere prevăzute la art. 64 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în cuantumul aflat în plată în luna decembrie 2017.

Sa facem prezizarea ca, desi aceasta OUG ticaloasa a fost motificata la greu, articolul respectiv este in vigoare, ba mai mult inghetarea rentelor viagere a fost prelungita pana in 2021. Desi, la un moment dat, prin vocea si pixul deputatului PSD Adrian Solomon, presedintele Comisiei de munca din Camera Deputatilor, a existat un amendament prin care sa fie desfiintata pur si simplu aceasta renta!!! Va amintiti.

Acum, sa vedem cine poate beneficia de aceasta renta, cf art. 64 din L69/2000, ca sa va dati seama ca, in aproape un secol de olimpism, cei 516 romani care au facut glorie tarii sunt nec plus ultra in materie:

CAPITOLUL VIII
Dispoziţii comune
Art. 64
(1) Sportivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur, argint sau de bronz în probele individuale sau pe echipe din cadrul jocurilor olimpice sau o medalie de aur la campionatele mondiale şi europene de seniori – probe olimpice are dreptul, la cerere şi cu confirmarea Ministerului Tineretului şi Sportului, la o rentă viageră.

(11) Sportivul de performanţă care a obţinut o medalie de aur la campionatele mondiale şi/sau campionatele europene de seniori, la o probă sportivă ce a fost inclusă cel puţin o dată în programul Jocurilor Olimpice are dreptul, la cerere, la o rentă viageră.

(2) Renta viageră prevăzută la alin. (1) reprezintă echivalentul a 1,5 salarii medii brute pe economie.

(3) Pentru stabilirea rentei viagere se utilizează salariul mediu brut pe economie comunicat de Comisia Naţională pentru Statistică pentru luna anterioară celei în care se face plata drepturilor.

(4) Renta viageră se acordă începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care sportivul se retrage din activitate, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a prezentei legi.

Cum spuneam, in decembrie 2019, data ultimei actualizari pe site-ul MTS a listei cu marii performeri, existau 516 nume, dintre care 142, adica mai mult de un sfert, la minimum, si doar 31 de multipli campioni olimpici, mondiali si europeni: 2 atlete, 12 canotoare, 9 gimnaste si gimnasti, 3 scrimere, un halterofil, o judoka, doi canoisti si 1 luptator la maximum, adica 16.635 lei.

Ceea ce reprezinta, si aici poate ar fi timpul sa luam o masura serioasa, jumatate din pensia speciala a presedintelui CCR, una dintre cele 3, plus o indemnizatie. Asa ca iata o posibila masura: desfiintarea cumulului, sa aleaga un venit. Unde s-a mai vazut un om-3 pensii, a avut 3 vieti?, mai ales ca aceste pensii speciale (nu vorbesc de cele vocationale, ale militarilor si magistratilor) ne-au costat pentru prima oara in 2019 peste un miliard de lei!

IN ACEST TIMP, DE DESTRABALARE FARA LIMITE IN GESTIONAREA BANULUI PUBLIC, ADICA PE NIMIC INTRE 2017-2020, VEDETELE MONDIALE ALE ROMANIEI SUNT UMILITE.

NU SE PLANG NICAIERI, AU DEMNITATE, PENTRU CA DOAR ASTFEL AU AJUNS LA SUPREMA RECUNOASTERE A VALORII, PE PODIUMUL LUMII, DAR CHIAR MERITA UN ASEMENEA TRATAMENT DIN PARTEA UNOR MEDIOCRITATI GEN ADRIAN SOLOMON SI COLEGII LUI??

FOTO: Mai vrem sa traim asemenea momente de fericire? Hai sa-i respectam pe cei care ni le aduc! Aici, ultima, deocamdata, sunt sigur, medalie de aur a Romaniei, cucerita de fetele de la scrima