Continuă aici serialul despre apariţia, inventarea, dezvoltarea disciplinelor olimpice, acum cu o prezentare generală a subiectului, după care voi consacra episoade diverselor sporturi, concret.

După ce vânătorii şi păstorii din negura vremurilor vor fi găsit metodele de a doborî mai mult vânat şi să facă să rămână mal multe plante pentru hrana cea de toate zilele, nu doar de pe o zi pe alta, nu-i urmă de îndoială că recentul biped ceva mai depilat decât foştii colegi de junglă a lăsat frâul mai liber pentru cele două însuşiri aflate în moştenirea sa genetică, dar nu au avut timp să se manifeste: joaca, ludicul, potenţată de întrecere, de spiritul de competiţie, agonistica grecilor, cei care, mai ales prin cele patru Jocuri antice – Olimpice, Nemeice, Pithice şi Istmice – au patentat sportul ca veritabilă sărbătoare, ca panoplie a mândriei individuale şi colective, o parte însemnată foarte a culturii umane.

Revenind la origini, am putea spune că sportul (vorbim acum de formele lui arhaice), ca şi arta, de altfel, s-au născut odată cu hambarul şi turma, cu acea pomenită siguranţă a traiului zilnic. Dacă privim aşa lucurile (şi iată că le privim), putem încheia cursul logic spunând că, încă de la origini, ceea ce numim azi sport a fost practicat într-o stare de bine, s-a asociat cu confortul, cu timpul liber, cum am zice noi astăzi.

De la hârjoana despre care tocmai am sugerat că s-ar fi putut întâmpla, pasul uriaş – ca să vezi potriveală -care a marcat naşterea sportului în accepţiunea valabilă şi în zilele noastre a apărut acum aproape 3 milenii, când helanodicii (arbitrii) primelor Jocuri din Olimpia au creat stadiul (de unde a derivat cuvântul stadion), prima măsură, de bază, a întrecerilor atletice.

Descoperind în ţărâna, devenită, în secoli, sacră, a Olimpiei urma tălpii lui Herakles (Hercules), despre care legenda spune că ar fi prefigurat Jocurile chemându-şi aici la întrecere fraţii, au multiplicat-o de 600 de ori, ajungând la întâia distanţă de străbătut -sprintul, am spune noi acum – pentru primul titlu olimpic, amintitul stadiu, care măsoară 192,27 m. Ca orice legendă, există un sâmbure de adevăr, iar dacă acesta este tocmai dimensiunea tălpii lui Herakles, chiar că semizeul avea o statură urieşească: 32 de centimetri avea talpa, ceea ce înseamnă, la încălţări astăzi, măsura 48-49! Acum trei milenii!

De-a lungul veacurilor, sportul a avut, totuşi, un caracter să-i zicem, cu o expresie contemporană, tehnico-aplicativ. Ce altceva au fost turnirurile? Sau duelurile? De fapt, abia în secolul al XlX-lea (în Anglia şi SUA, unde erau, nu-i aşa, hambarele şi turmele…) apar marile creaţii în legătură cu acest domeniu, ideea fiind, veritabilă revoluţie în gândirea asupra fenomenului, realizarea unor discipline ca scop în sine. 

Canotorii academiei de la Cambridge şi Oxford nu au inventat celebra cursă, în 1829, pentru a pregăti viitorii navigatori, ci de dragul provocării şi întrecerii (prima ediţie a avut drept miză un rând de halbe de bere neagră, plus, plutind în aer, orgoliul învingătorilor şi nemăsurata dorinţă de revanşă a învinşilor, cele două părţi inseparabile ale motorului sportului modern), William Webb Ellis, cu 6 ani mai devreme, n-a despărţit apele creând dintr-o lovitură, premisele apariţiei rugby-ului şi fotbalului, luând băşica în braţe şi pornind-o spre butul advers, dintr-un simplu capriciu, ci într-un moment de intuiţie genială, când a simţit că alergatul bezmetic după un obiect mai mult sau mai puţin sferic (la fel ca pe vremea lui Shakespeare, în aşa-numitele “over the country”, “peste munţi şi peste văi”, am traduce noi liber) trebuie ordonat într-un fel, dr. Naismith, un american de data aceasta, a imaginat baschetul, compatriotul lui, William Morgan, a pus la punct jocul numit volei şi tot astfel.

Aceste nume, precum şi altele, fără a da de-o parte contribuţiile colective – dar şi controversele, polemicile, variantele, destule – vor constitui “carnea” paginilor ce urmează. Vom începe, alfabetic, cu artele marţiale, cu oarece insistenţă, nu numai ca urmare a numărului copleşitor de stiluri, cât faptului că aici percepţia comună a fost cel mai mult distorsionată, pervertită chiar. Poftă bună!