Incep, bob cu bob, prezentarea aparitiei sporturilor, debutand, nu numai din motive de alfabet, cu artele martiale, pentru ca, din ce am constatat, abordarea de la noi, dar si din alte parti, este ca avem de-a face mai mult cu confruntari, cu lupte, pur si simplu, nu cu o veritabila filosofie de viata, un exemplu de conduita, un cod al onoarei.

Iar faptul ca prima arta martiala prezentata este aikido se inscrie perfect, cred, in acest mod de abordare. Ca un amanunt, desi numai amanunt nu este: din puzderia de federatii de arte martiale de la noi (s-a ajuns, aud, la 15…), cea de aikido nu a vrut subventie de la stat.

A, si inca ceva, daca imi permiteti: aceste prezentari sunt scrise acum 16 ani, cand nu aveam wikipedia si nici google (eu, oricum, nu stiam de ele), totul a fost facut in urma consultarii unor surse primare, cele mai multe straine, dictionare, carti dedicate special, altele asemenea…

În fapt, prezentarea acestui sport din punctul de vedere al fondatorului, subiectul cărţii de faţă, s-a cam făcut, în momentul în care l-am ales pe Ueshiba Morihei drept “argument” al modului în care înţelegem noi, cum este de fapt, avem sprijinul multor specialişti veritabili, fenomenul numit arte marţiale.

Să reamintim că Ueshiba Morihei (după unii autori născut în 1883, după alţii în 1881), fost maestru în ju-jitsu, nemulţumit de caracterul prea războinic al acestui stil (deşi era el însuşi un virtuos în mânuirea halebardei naginata şi a bastonului sau sabiei), propune şi impune “arta de a trăi”, care nu putea exista, în concepţia sa, decât având drept fundament aiki, “întâlnirea cu ki”, în care spiritul, care rămâne tot timpul în alertă, devine străin răului.

Aikido, astfel cum a fost imaginat şi oficializat de Ueshiba Morihei în 1948, este o budo modernă, budo însemnând, generic, sport, ceea ce ne interesează pe noi, astfel făcând şi selecţia ce urmează, adică o artă marţială care, pe lângă partea fizică şi procedeele tehnice, pune accentul primordial pe o concepţie etică. Aikido, precum la origini, când, cum am arătat, şi caligrafia japoneză era considerată artă marţială, este o luptă cu mâinile goale, chiar dacă adversarul are armă, anihilându-l printr-un complex de mişcări de eschivă şi deplasări ale corpului, prin folosirea inclusiv a forţei adversarului împotriva lui însuşi.

Profund credincios, Ueshiba Morihei a vrut să facă din aikido o nouă religie, prin ducerea cunoaşterii corpului şi a spiritului la perfecţiune, să fie eliminate blocajele psihice, să aibă o detaşare care să-i permită să anticipeze mişcările adversarului, pe care să-l învingă cu propria-i forţă. Totul pare simplu în această prezentare, presată de spaţiul tipografic, dar trebuie ştiut că în aikido sunt cunoscute peste 700 de mişcări diferite.

Evident, geniul creatorului aikido a fost fertilizat de o tradiţie de-a dreptul milenară, unii istorici găsind similitudini cu stiluri din perioada Kamakura (1185-1333). în fine, pe lângă şcoala creată de Ueshiba Morihei, Aikikai so honbu, există şi alte ryu cu departamente de aikido celebre, precum Centrul Kodokan, de la Tokio sau Daito-aikido sau Daito-ryu-jiutsu.