Uniunea Europeana de fotbal a inceput sa miste rapid, luand decizi, in sfarsit, iar stirea care ne intereseaza in primul rand, data pentru barajul Euro Islanda-Romania, este 8 octombrie, la Reykjavik.

Dupa cum se stie, invingatoarea din acest joc disputa un soi de finala a calificarilor, cu castigatoarea meciului de baraj Ungaria-Sofia, iar partida decisiva, cea care va desemna echipa calificata la turneul final va fi pe 12 noiembrie, Romania fiind, in orice situatie, vizitatoare, fie in Ungaria, fie in Bulgaria.

Euro 2020 a fost amanat, din cauza pandemiei, pentru anul viitor, perioada 11 iunie-11 iulie, iar una din grupe va fi la Bucuresti (pastrat intre cele 12 orase-gazda), unde, pana atunci, poate vom pune la punct arenele de antrenament, ca si amarata aia de cale ferata dintre Aeroportul Otopeni si Bucuresti.

Cred ca daca o luam din timp, cu perioada asta de gratie de un an, am fi putut termina chiar o linie de metrou! Ma rog, sper, ca la cum o lalaim noi am emotii si pentru calea ferata…

De asemenea, forul fotbalistic continental a batut in cuie faptul ca actuala editie a Ligii campionilor se va disputa sub forma unui turneu “Final 8”, la Lisabona, cu participarea celor 8 sfert finaliste. Mai intai, insa, va avea loc returul optimilor Manchester City – Real Madrid, Bayern – Chelsea, Juventus – Lyon si Barcelona – Napoli se vor disputa pe arenele stabilite ale formațiilor gazdă, în prima parte a lunii august, adica 7-8 august.

În sferturile de finală sunt calificate deja Atalanta, RB Leipzig, Paris Saint-Germain și Atletico Madrid. Tragerea la sorti a Final 8 va fi pe 10 iulie, iar meciurile pe arenele Sportingului si al Benficai, in perioada 12-23 august, cu finala pe Estadio da Luz.

* Si inca o veste minunata, desi din alt sport: pe 27 septembrie va debuta Turneul de la Roland Garros (deci, va fi ultimul de Grand Slam al acestui an complet bulversat, dupa US Open, cu debut pe 31 august)! De asemenea, sezonul oficial va fi reluat, copacel-copacel in Europa, cu cel ATP 250 de la Kitzbühel (8 septembriee), urmat de cele doua Masters 1000 de la Madrid (13 septembrie) si de la Roma (20 septembrie).

Gata, incepem sa mai vedem si alte fete decat politicieni plictisitori pana la… imbogatirea Netflix!