Nu puteam încheia, totuşi, această destul de lungă prezentare a artelor marţiale fără a vă spune despre cel considerat cel mai vechi, SUMO, precum şi despre una dintre AM incluse în programul olimpic, Taekwondo.

lată încă un sport căruia nu i se cunoaşte maestrul care l-a creat sau care l-a adus în forma modernă. Dar de neevitat, fiind cea mai veche artă marţială. Legenda spune că sumo s-a născut o dată cu lupta dintre doi kami (zei) pentru stăpânirea Japoniei. Cu timpul, povestea a devenit mai pământească, fiind vorba de doi şefi, un coreean şi un japonez, care îşi disputau supremaţia chiar la începutul istoriei Japoniei.

Cu toate acestea, sumo este prin definiţie de esenţă religioasă (partea profană a devenit ju-jitsu), reprezentând, în cadrul ritualurilor shinto, partea care viza îmbunarea kami, pentru a le da săracilor pământeni recolte bogate. Luptele sumo se bucurau – şi se mai bucură – de prezenţa împăratului.

Aparent monoton, o îmbrânceală între doi monştri de 250 kg bucata, un meci de sumo este pentru cunoscătorii rafinaţi o veritabilă desfătare, cu etalarea unor tehnici de mare clasă şi extrem de numeroase, câteva sute (numai prizele, kimarite, sunt în număr de 48, şi doar cele autorizate), disputate între sumotori care învaţă din greu să ajungă în dohyo, arena circulară specială pentru concursuri. Gradele, la sumo, nu sunt date de centuri, ierarhiile fiind stabilite prin denumiri, “marii campioni” fiind yokozuna, urmaţi de maku-uchi, juryo, maku-shita, sandanme, jo-nidan şi jonokuchi.
TAEKW0ND0 – SINTEZĂ DEVENITĂ SPORT OLIMPIC

La origine, Taekwondo sau tae-kwon-do (de la tae -picior, kwon – pumn şi do – cale) este o artă marţială coreeană, creată de tinerii nobili adepţi ai confuncianismului (deci, non-violenţi) din această ţară. După ocuparea japoneză din 1910, după 15 secole de practicare pură a stilului tradiţional, tehnica de bază, tae-kyon, a fost interzisă şi înlocuită cu stilurile japoneze karate şi kempo.

Din sinteza celor trei s-a născut singurul sport olimpic de până acum al artelor marţiale, care foloseşte tehnici de luptă, în general defensivă, cu lovituri de picior, în special din săritură, dar şi concursuri şi încercări de spargeri de diverse materiale -scânduri, cărămizi, momente atractive ce au contribuit la popularitatea disciplinei. Cu aproape 20 milioane de adepţi -concurenţă mare, în această privinţă, cu karate-do -taekwondo îşi datorează popularitatea şi răspândirea strădaniilor maestrului Lee Kwon Young (dacă ne uităm bine, este evident vorba de un pseudonim), pe care îl considerăm, aşadar, fondatorul.

Încheiem aici partea, destul de dezvoltată în economia lucrării de faţă, destinată artelor marţiale. Vom continua cu sporturile care nouă, europenilor, ne sunt mai familiare şi despre care credem că ştim o grămadă de lucruri. Nu vă grăbiţi cu o astfel de apreciere, veţi avea destule surprize…