Povestea de astăzi se referă şi la români, pentru că s-a insistat atât pe faptul ca acest sport major din SUA şi nu numai s-a născut pe meleagurile noastre, din oină, încât a devenit de neevitat menţionarea. Numai că, veţi vedea, şi Anglia a cunoscut acelaşi soi de petrecere a timpului. În final, o disciplină clar asiatică, badmintonul.

Până să-mi vină ideea adunării laolaltă a sporturilor cu oarecare semnificaţie sub numitorul comun al creatorilor lor, eram convins că baseball-ul (şi softball-ul, care este baseball-ul jucat de femei, altă diferenţă nu-i) eram convins că numai noi, românii, suntem pricinoşi, vrem cu tot dinadinsul să le luăm americanior patentul de sport naţional, băgând în faţă oina noastră.

Ţi-ai găsit! Naţiune de vastă sinteză, cea a SUA, ar fi fost poate anormal dacă nu ar fi existat controverse între diversele popoare privind paternitatea unui lucru sau a altuia. Aproape că nu există loc în lume în care să nu se fi jucat ceva asemănător, cu un bătac, o sferă din diverse materiale şi sprinturi pentru atingerea unor anumite ţinte, pe scurt viitorul baseball. în Anglia, de pildă, ţara cea mai vehementă în a-şi revendica patentul, există mărturii pertinente că un joc asemănător făcea deliciul poporanilor încă de la 1 330, ca să nu mai vorbim că în 1744 a apărut, la Londra, o carte cu 26 de discipline sportive, între care baseball-ul figurează negru pe alb. C

Concluzia: englezii au adus jocul peste Ocean, fie că s-a numit “rounders”, “federer”, ba taman “baseball” (base -la rând, ball, ştiţi dumneavoastră).
Oameni dintr-o bucată, americanii nu s-au împiedicat în teorii savante, în producţii ale unor cercetători prăfuiţi prin biblioteci şi ochelarişti prematuri, după atâta căutare prin vechile hrisoave, şi, în 1908, în Ghidul de baseball, publicat în Maryland, se statuează că acest sport a fost inventat de un anume Abner Doubleday, în 1839, la Cooperstown, în statul New York, unde s-a disputat primul joc.

Acesta a fost, probabil, în viziunea categoricilor autori, argumentul fundamental, şase ani mai târziu, în 1845, apare la New York, Knickerbockers (pardon de expresie, aveau haz yankeii, “Pantalonii scurţi” sau “şorturile”), prima organizaţie de baseball, condusă de un anume Alexander Cartwright, unii istorici ai fenomenul considerându-l pe acesta creatorul sportului, mai ales că în 1846 el a organizat primul meci oficial (asta însemând, probabil, cu martori, consemnări în ziare etc).

Ştiţi ce îmi aduce în minte toată această controversă? Aparent paradoxal, o pildă din gimnastică, rezolvată cu totul altfel: elementul Tsukahara, prezentat într-un concurs oficial prima dată de un japonez, o chestie simplă, pe care acum o execută dezinvolt şi concurenţii de la campionatele de juniori III.

De la premiera niponului, alţi gimnaşti au tot adăugat ceva elementului de bază, care un şurub, care două, altul s-a aruncat la trei rotiri, dar toată lumea spune: “a executat un tsukahara”, după care adaugă “cu 360 de grade” sau ce o mai fi pe acolo. Aşadar, baseball-ul a fost inventat de Abner Doubleday, nu de nea Ghiţă din Pieleşti sau John dintr-un cătun britanic…
BADMINTON: TOT ASIATICII

Adus din Asia, cu denumirea, însă, de sorginte britanică, de la domeniul Badminton, al prinţului Beaufort, dintr-o veche familie nobiliară, din timpul dominaţiei normande. Tot aici a fost redactat regulamentul jocului, în 1887, valabil, în linii mari, şi azi, încă o dovadă a geniului britanic în domeniul juridic modern, demni urmaşi ai romanilor în această activitate umană. în ce priveşte jocul propriu-zis, cum spuneam asiaticii au, clar, prioritatea (şi dacă tot l-au inventat, îl şi domină copios…).

în China antică se practica un joc numit Di Dsien Dsi, cu rachete de lemn, uneori aurite sau argintate, preluat şi de japonezi, sub denumirea de Oibane, pe care englezii îl importă numindu-l Tabane, iar spaniolii ca Indiaco, răspândindu-l şi în Franţa (Jeu volant, joc zburător, adică, un tablou celebru cu o scenă având această temă fiind etalat, referinţă extrem de importantă, în Galeria Uffizi, din Florenţa) şi Italia, în special.

Dar jocul cel mai asemănător celui modem a sosit, în Anglia, cum altfel, din India, fiind denumit poona şi adus pe la 1860. Ca o curiozitate, deşi fluturaşul cu care se joacă pare că încetineşte viteza zborului, badmintonul deţine recordul de viteză al obiectului respectiv, aproape 300 km pe oră!