Această disciplină sportivă are ceva special pentru noi, trecutul bogat ne-a făcut să o  privim cu alţi ochi decât alţii. Şi, totuşi, dacă suntem lucizi vedem că nu avem de-a face cu un sport de echipă prea popular.

De pildă, nu pot uita mirarea medaliatului mondial român, in 1990, Cristian Zaharia, selecţionerul naţionalei SUA, care nu înţelegea de ce nu prinde handbalul în ţara lui de adopţie, unde trăieşte, alături de soţia, marea campionă de înot Noemi Lung, de decenii. “Nu pricp, are componenta fizică, se înscrie mult, săli sunt destule”.

M-a pus pe gânduri această remarcă, făcută dupa o emisiune tv în direct susţinută împreună cu Noemi, antrenoare a unei echipe de nataţie la Universitate, am început să mă uit mai atent. Nu-i locul aici, unde ne ocupăm de istorie, să întoarcem pe toate feţele acest lucru, dar, iată, chiar şi leagănul handbalului, Europa, nu dă pe-afară de interes, EHF alegând, din 50 de ţări membre, doar 11 pentru Liga campionilor…

Poate facem speculaţii gratuite, dar ar fi de observat că, spre sfârşitul secolului al XlX-lea şi începutul următorului, din ce în ce mai mult preocupările oamenilor care se ocupau într-un fel sau altul de sport încep să insiste pe sporturile colective sau pe competiţiile în care erau reprezentate ţări, şi nu numai indivizi, exemplul cel mai frapant fiind Jocurile Olimpice. Asta în ce priveşte concursurile polisportive. Dar noi vrem să insistăm pe jocuri, pe faptul că acum apar fotbalul, ca sport adevărat, cu reguli, organizare şi toate cele, baschetul, rugbyul, handbalul, după cum veţi vedea, polo pe apă, voleiul, ceea ce va veni, mai la vale. Tot astfel, se creează “Cupa Davis”, tenisul pe echipe.

Ei bine, toate acestea ne fac să legăm curentul respectiv de perspectiva foarte apropiată şi să ne gândim că Marele Război s-a încheiat cu tratate de pace care au pus drept fundament autodeterminarea naţiunilor, şi nu ne putem reprima gândul că sportul, acest lucru minor, o zbenguială, acolo, a contribuit din plin la crearea sentimentului naţional, la inocularea gândului că aparţii unei colectivităţi mari, pentru care lupţi, ca să câştigi nu numai gloria personală, ci şi prestigiul celor de-o seamă cu tine. Prea dau năvală, cum aminteam, disciplinele de echipă…

Cum este şi cazul handbalului, apărut pentru prima-prima dată în Cehia, la 1892, de fapt un soi de handbal, botezat, în 1905, de către profesorul de sport Vaclav Karas, hazena. Separat şi fără a şti unul de celălalt, în Danemarca, profesorul Holger Nielsen impune în şcoli, în 1898, un sport numit handbold, denumire care ne scuteşte de comentarii.

Peste ani, Federaţia internaţională de handbal, înfiinţată în 1928, va lua însă în calcul pentru patentarea invenţiei anul 1897, când, la Nyborg, tot în Danemarca, s-a disputat primul meci de handbold după reguli clare. Aşadar, să reţinem un nume: prof. Holger Nielsen.

Şi totuşi, în conştiinţa generală handbalul apare ca un sport inventat de nemţi. Cea mai evidentă campanie în impunerea acestei idei a fost cea care a vizat, şi a reuşit, introducerea handbalului în programul olimpic, în 1972, la Munchen, când s-a tot spus că, aşa cum japonezii au ales judo, pentru că este sport naţional, tot astfel nemţii vor face cu handbalul. Aţi văzut că nu-i chiar aşa, dar nici nu putem spune că germanii nu au merite deosebite în dezvoltarea acestui sport.

Apare mai întâi, în 1915, aşa-numitul torball, minge de gol, cum ar veni, invenţie a profesorului de gimnastică Max Heiser, rezervată exclusiv fetelor, abia în 1919, când un alt prof gimnast, Karl Schelenz, a pus numele de handbal, s-a permis practicarea şi de către bărbaţi a noului sport.

Cred că este primul caz din istorie şi din toate domeniile (sau aproape toate) când discriminarea se face invers. Se juca pe terenul de fotbal, în 11 jucători şi s-a jucat astfel multă-multă vreme.

Prin anii 50-60 ai secolului trecut, însă, bătea un vânt de reducere la 7 a numărului de echipieri, cu reducerea corespunzătoare a terenurilor. Intuiţia schimbării iminente a avut-o şi un tânăr român, pe nume Oprea Vlase, care nu numai că şi-a dat lucrarea de absolvire a Institutului de educaţie fizică şi sport cu o temă legată de handbalul în 7, dar a început să organizeze fel de fel de cupe în noua formulă. Ceea ce i-a făcut pe românaşi familiarizaţi cu noutatea exact la momentul introducerii ei oficiale, această experienţă contribuind la salba (parcă aşa se zice, nu?) de patru medalii de aur la campionatele mondiale. Asta mai demult, aşa că încheiem aici…