Înainte de a intra în povestea obişnuită a creării acestui sport, anul în care ne aflăm, 2020, care marchează 50 de ani de la egalitatea dintre competiţiile masculinine şi feminine, precum şi 52 de ani de la apariţia Open Tennis, in 1968, trebuie să marcăm organizarea cu totul aparte a acestui sport în epoca moderna, cu ATP şi, in 1970, a WTA, poza pe care o vedeţi în deschidere fiind a “Original 9”.

Ceea ce vedeţi în fotografie este momentul în care 9 femei, 7 americance şi 2 australience, au cumpărat, cu câte 1 dolari (sic!) câte o acţiune la World Tennis Association, la iniţiativa unei lidere precum Billie Jean King, realizând una dintre cele mai rentabile afaceri din lume. Este vorba de King, Peaches Bartkowicz, Rosie Casals, Judy Dalton, Julie Heldman, Kerry Melville Reid, Kristy Pigeon, Nancy Richey și Valerie Ziegenfuss.

Am început astfel pentru că pandemia nu ne-a prea dat prilejul să reamintim acest moment extrem de important, chiar dacă grupajul de faţă, aflat aproape de încheiere, nu are o astfel de temă. Totuşi, dinamica formidabilă dă măsura curajului, a spiritului de competiţie, AGON, iar la tenis avem de-a face cu o pildă excepţională în această privinţă. Acum, să intrăm în subiectul propriu-zis….

Ca în atâtea alte cazuri, nimic mai simplu decât să faci apropierea dintre o joacă oarecare din străvechime cu un sport modern, aşa încât nici în acest caz nimeni nu are a se mira de faptul că o sumedenie de cercetători văd naşterea tenisului încă din vremea lui Homer, geniul orb al grecilor descriind în Odiseea, la sosirea inventatorului calului troian, inteligentul Ulise, pe Insula Feleacilor un joc cu mingea, citat vârtos (cântul VI etc), la care se dedă prinţesa Nausicaa, adică fiica regelui de prin partea locului, Alcinous.

Purtat prin Delta Nilului, pe la arabi, de unde cruciaţii l-ar fi adus în Europa, ca să nu mai vorbim de China, tenisul în accepţiunea lui cât de cât modernă îşi are, totuşi, leagănul în Franţa, cu celebrul Jeu de paume, iar consacrarea şi oficializarea unde altundeva decât în Anglia.

Primul meci aproape identic, ca reguli, unuia de azi a avut loc între reprezentanţii Universităţilor Oxford şi Cambridge (ăştia da mens sana in corpore sano, ba canotaj, ba tenis, ba celelalte, chiar dacă doar ca imitatori), iar cel care pune ordine deplină şi poate fi considerat fondatorul sportului alb este ofiţerul Graţioasei Sale Majestăţi britanice Walter Clapton Wingfield, cel care publică la sfârşitul anului 1873 proiectului de regulament al jocului.

Păcătuieşte, e-adevărat, prin alegerea denumirii, dedulcindu-se la greaca veche şi zicându-i viitorului – curând – lawn (pajişte) tennis Sphairistike, nume care apare şi pe brevetul, oficial, înregistrat de grijuliul maior, să n-avem vorbe la tribunal.