Cand jocurile sunt facute, cum sunt acum in Turul ciclist al Spaniei, echipa Deceuninck-Quick Step se ocupa de obtinerea de noi victorii, ajungand la a 61-a in sezon, gratie celei obtinute vineri, de Remi Cavagna in etapa a 19-a, Avila-Toledo, un succes deplin meritat, desi primul in cariera intr-un mare tur.
In Turul ciclist al Spaniei, totul este sub control, de vreme ce purtatorul tricoului rosu, slovenul Primoz Roglic, a venit pe locul 2, chiar in fata celui care i-a redevenit secund, Alejandro Valverde, iar victoria in etapa a fost obtinuta, detasat cu un pumn de secunde, de columbianul Sergio Higuita (foto), un debutant, la prima lui victorie ca profesionist.
Cine s-ar fi asteptat ca, in numai cativa ani, ciclismul profesionist din aceasta parte a Europei, Balcani, va domina unul din Marile Tururi, si inca una dintre cele mai mici a zonei, Slovenia, care are 3 tricouri din cele 4 distinctive ale Vuelta-74 (rosu si verde, prin Primoz Roglic, in foto, alb, prin Tadej Pogacar), dar si 2 locuri din 3 ale podiumului, inaintea ultimelor 5 etape?
Desi etapa a 16-a, Pravia – Alto de La Cubilla. Lena (144,4 km), cu 3 catarari si sosire pe Acoperisul Turului ciclist al Spaniei, in alegerea publicului, care au votat-o cea mai dificila, dadea destule ocazii la atacuri intre favoriti, nimic in acest sens nu s-a intamplat, astfel ca danezul Jakob Fuglsang s-a impus in nori, de-a dreptul, carat impreuna cu un britanic mai putin cunoscut, Tao Gheoghegan Hart.
Cu 4 catarari de prima categorie prevazute, dar una neutralizata, etapa a 15-a a Turului ciclist al Spaniei nu a clintit un muschi pe fata impasibila a liderului clasamentului general, slovenul Primoz Roglic, a carui echipa, dominatoare pana la sfidarea plutonului, si-a permis chiar sa dea drumul spre succes americanului Sepp Kuss, ca si cum ar fi impartit victoriile dupa principiul “cine se simte bine, sa se duca fara grija”.
Daca nu am asistat vineri la incheierea acestui Tur ciclist al Spaniei, o data cu etapa a 13-a, am fost martori, oricum, la un moment care ar putea fi, in proportie de 90 la suta, decisiv pentru continuarea cursei, dubloul sloven Tadej Pogacar, cel mai tanar rutier din Vuelta-2019, si Primoz Roglic, liderul clasamentului general, sosind brat la brat primii 2, in ordinea de mai sus, pe catararea turbata Los Machucos.
Gata, prea si-au facut “astia micii” de cap, a venit un veteran, belgianul Philippe Gilbert, un specialist al Monumentelor (are 4 din 5 in palmares, ii lipsese doar La Primavera), adica al curselor de o zi, sa-si treaca inca o victorie in lungul pomelnic de succese, castigand, detasat, etapa a 12-a a Turului ciclist al Spaniei, cu startul pe Circuito de Navarra si sosirea la Bilbao, un traseu valurit de 171,4 km.
Aerul din Tara Bascilor, unde a ajuns Turul ciclist al Spaniei, o data cu etapa a 11-a, de miercuri, a priit echipei care chiar asa se numeste, intr-una din cele mai vechi limbi europene, Euskadi, Mikel Iturria cucerind prima victorie ca profesionist din cariera sa, ceea ce completeaza ispravile formatiilor de divizie secunda in aceasta editie a Vuelta.