* Lucrurile s-au cam lamurit in Turul ciclist al Sibiului, tricoul galben fiind preluat duminica dimineata de austriacul Gregor Muehlberger, de la Bora, castigator clar in semietapa 3a, contratimp individual pe 12,5 km intre Curmatura Stezii si Arena Platos.
* Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a afirmat, vineri, la Izvorani, că în momentul de faţă, ţinând cont de numărul mare de jucători infectaţi cu noul coronavirus, are mari îndoieli că Liga I se mai poate încheia pe teren.
* Prima cursa ciclista oficiala a sezonului debuteaza joi, editia a 10-a a Turului Sibiului pregatindu-se de startul prologului, din centrul vechi, urmat de 5 etape, intre care si cea “regina”, cu sosire la Balea Lac.
* Desi mi s-a cam luat de la fotbalul nostru, ba, dupa o mascarada de meci, clar aranjat, am si sugerat ca aman orice referire pana la finalul Ligii 1 (“sa nu ne puna astia martor”, vorba lui Titi Teasca…), haideti totusi sa vedem macar rezultate la zi, mai ales ca ne apropiem de ora inchiderii.
* Incepe sa devina o certitudine: ciclismul de sosea revine, iar Turul Frantei, care va lua Marele Start pe 29 august (foto, coperta cyclingnews), a si nascut primele stiri de prima pagina: cvadruplul castigator britanic Chris Froome pleaca de la Ineos, din cate se pare la Israel Cycling Academy, adica o echipa de pluton, iar locul lui de lider va fi luat de Geraint Thomas. Continue reading “SCURT/2: Froome pleaca de la Ineos, Thomas, lider; noul traseu al Turului Frantei; “Latra mingea la ei”; Turul Sibiului; Cupa Davis, anulata”
* De acum este oficial, inscris in noul calendar UCI, chiar ravasit de coronavirus: editia a 10-a a Turului ciclist al Sibiului se disputa in perioada 2-5 iulie, adica datele initiale ale competitiei de coeficient 2.2., intrucat forul mondial a statuat ca dupa 1 iulie se poate concura.
* Cum era de asteptat, Brazilia a cucerit Copa America pe care a organizat-o, invingand in fnala de la Rio de Janeiro, de pe Maracana (70.000 spectatori) cu 3-1 (2-1) Peru, prin golurile inscrise de Everton (15), Jesus (45+3) si Eicharlison (90), respectiv Paolo Guerrero (44, din penalty).
Acest blog, cred ca v-ati dat seama pana acum, se ocupa cu sportul de performanta, dar nu poate neglija evenimentele din sportul romanesc cat de cat semnificative, in special in sporturi de mare impact mondial, cum este ciclismul.
* Ca sa nu raman dator, pentru ca am incercat tot timpul sa fiu prompt cu aceasta cursa care face bine ciclismului nostru (doar ciclismul nostru la nivel oficial nu-i face bine, dimpotriva), trebuie sa va spun, cu placere, ca ultima etapa, a 4-a, a Turului ciclist al Sibiului a fost castigata, duminica, de liderul echipei Romaniei, Eduard Grosu, dupa o demonstratie de forta pe macadamul din Piata Mare.